Va aflati aici: Prima pagina > Cărţi publicate > Istoricul Troiţelor

Imagine mare

Istoricul Troiţelor

Lucrarea de faţă este rodul unei îndelungate căutări şi rostuiri sub imperativul situaţiei: distrugerea prin ignoranţă şi necunoaştere a acestor valori patrimoniale, care ne-au fost lăsate de înaintaşi spre veşnică păstrare, în baza conştiinţei de creştin, cu care aceşti locuitori din Şchei s-au alimentat de-a lungul veacurilor.
O primă iniţiativă a avut-o Candid Muşlea între anii 1943-1946, când edita monografia Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, prezentând doar câteva troiţe, dar atrăgea atenţia asupra celor dispărute sau posibilităţilor de a fi distruse.
Am iniţiat o primă tentativă de cunoaştere a acestora prin serialul deschis în 1982 în ziarul braşovean „Drum nou", l-am continuat în revista „Primăria Braşovului", începând cu anul 1994, pentru ca în cartea noastră „Junii Braşoveni şi troiţele lor din Şchei” să popularizez doar troiţele aparţinătoare grupurilor de juni.
La solicitarea Primăriei Braşov de a oferi un inventar complet al acestor mărturii istorice braşovene, m-am oferit să realizez monografia de faţă în baza unei înţelegeri încheiate cu Primăria Braşov în anul 1998.
Suntem conştienţi de necesitatea unei asemenea cărţi, menite să atenţioneze public valoarea   acestor monumente, aducând la cunoştinţă publică obligaţia morală de a le păstra, de a le conserva şi de a le valorifica moral.
De asemenea suntem conştienţi că nu am epuizat subiectul, căci multe alte mărturii pot surveni şi acestea pot constitui obiect de completare pentru o altă ediţie.
Mulţumim pentru colaborare şi ajutor în depistarea pe teren a troiţelor, domnilor: Dumitru Despan, Iosif Iepure, Vasile Lupşan şi Eugen Moga.
                                  Autorul
Această carte poate fi achiziţionată prin comandă la muzeul Primei Şcoli Româneşti contra sumei de 15 lei.