Va aflati aici: Prima pagina > Cărţi publicate > Junii din Şcheii Braşovului

Imagine mare

Junii din Şcheii Braşovului

În ciuda unei importanţe deosebite, pe care Obiceiul Junilor din Şcheii Braşovului o cunosc în context naţional şi universal, preocupările monografice privind acest obicei, atât de particular şi cu profunde implicaţii în moştenirea milenară a acestui popor, sunt sporadice, majoritatea celor care au scris despre acest obicei mărginindu-se la descrierea lui şi mai puţin au încercat o aprofundare a semnificaţiilor degajate de această tradiţie a Şcheilor, excepţie făcând studiul de folclor al lui Ion Muşlea din 1931 şi Alexandru Surdu, într-o lucrare mai recentă [1].
Chiar dacă conotaţiile antice şi medievale ale obiceiului confirmă îndepărtata sa existenţă şi ar fi putut interesa generaţiile de istorici, etnografi şi folclorişti, mărturiile documentare sunt târzii şi sumare. Abia la sfârşitul veacului al XVIII-lea, o revistă sibiană aminteşte de serbarea de Miercuri a locuitorilor din Şchei[2], iar George Bariţiu, fără a semna articolul, în primul periodic braşovean, după aproape o jumătate de secol, la 26 martie 1839 prezintă obiceiul junilor, asemuindu-l căluşarilor, afirmaţii care sunt actuale[3], în aceeaşi perioadă în care publicaţia germană de la Braşov admiră obiceiul, dedicându-i un articol pentru ceremonialul zilei de Miercuri, după Paşti [4]. După un an, G. Bariţiu reia informaţia completând cu date privind derularea obiceiului pentru toate zilele săptămânii luminate[5]. Cu excepţia unui articol dintr-un album maghiar din Ardeal, care consemnează la 1841 obiceiul şi populara legendă a lui Solomon[6], până la 1848 nu sunt alte informaţii, deşi suntem convinşi că obiceiul se desfăşura în toată splendoarea sa. Afirmaţia noastră este confirmată de un document din arhiva muzeului din Şchei, prin care la 26 martie 1728 Tănase Vasile „împreună cu familia şi cu toţi copiii…lasă cu sufletul său” ca pentru „acest obicei de la toţi cei bătrâni”, care „au ţinut” grădina sa din Şchei, ca junii la Paşti să treacă prin această grădină, pentru că „totdeauna au trecut printr-această grădină”,ba mai mult, porunceşte „acelora cui va da Dumnezeu să stăpânească această grădină” în urma sa „să-i lase să treacă fără de opreală, frumos, pe rând, cum se cade”, iar în caz contrar „să fie blestemat de Dumnezeu şi de cei trei sute şi optsprezece sfinţi părinţi care au fost la întâiul sobor ce au fost la Niceia” (an.325), motivând că „această rânduială…o am aflat de la bătrâni…”[7].
Fiind obicei străvechi, populaţia era obişnuită cu acest eveniment, care nu mai constituia ceva ieşit din comun, motiv pentru care şi publicaţiile timpului se mărginesc a-l semnala, aşa cum face gazeta germană de la Braşov la 1 mai 1848, în Miercurea Paştilor[8]. După cinci ani, „Telegraful Român” de la Sibiu consemnează procesiunea cavalerească a Junilor de la Pietrele lui Solomon, însoţiţi de brazii pe care îi puneau la porţile bisericii şi ale şerjelor junilor (vătaf, armaş mare, armaş mic) [9]. Mult mai consistent este articolul din 1867 al ziaristului Petru Oprişiu[10], folosit de folcloristul Simeon Florea Marian în cunoscutul său studiu de folclor[11]. În aceeaşi perioadă, fiul lui George Bariţiu, Ieronim Bariţiu scrie cu multă admiraţie despre acest obicei unic la români, redând între altele şi procesiunea acestora spre Muntele Postăvarul în noaptea de echinocţiu.[12]La puţin timp, în 1873 istoricul secui Orban Balasz prezintă nişte legende despre juni şi oferă deosebite amănunte în cadrul acestui obicei, unele nepracticate azi, cum ar fi punerea brazilor de către juni la casele fetelor, ritual care aminteşte de sărbătoarea Armindenului în Ardeal[13]. Lista publiciştilor maghiari poate continua în această perioadă cu articolul din „Vasarnaii Ujsag”[14] şi chiar într-o publicaţie franceză[15].
Ocupându-se de buna desfăşurare a acestui obicei, protopopul braşovean Vasile Voina susţine în faţa studenţilor teologi din Sibiu o conferinţă, publicată apoi în puţin cunoscuta revistă a acestora (scrisă de mână), păstrată în arhiva Mitropoliei[16]considerentelor privind originea dacică a aşezării de la Pietrele lui Solomon, profesorul braşovean se ocupă de etnogeneza junilor, găsindu-le origini îndepărtate şi provenienţă geto-dacică, romană şi nu slav-bulgară.. Este cea mai bogată informaţie de până acum, oprindu-se însă la ziua de Miercuri, fără a populariza evenimentele ulterioare acestei zile din săptămâna luminată. O face însă profesorul şagunist Nicolae Pop (directorul adjunct al liceului), care, într-o broşură dedicată istoriei Braşovului, alcătuieşte un capitol aparte despre juni[17]. Complementar
Până la 1889, când valorosul folclorist al Şcheiului, Gheorghe Pitiş, oferă cea mai completă imagine a obiceiului petrecut sub atenta sa privire[18], s-au mai scris câteva materiale, dar fără semnificaţii deosebite, consemnând doar obiceiul în desfăşurare [19]. G. Pitiş este preocupat şi de originea acestora,, ideile sale fiind preluate şi aprofundate în numeroase studii de braşovenii Sterie Stinghe[20], Ion Prişcu[21]şi mai ales filologul braşovean Costantin Lacea[22], apreciind între altele şi caracterul militar al junilor, subiect căruia Sterie Stinghe îi dedică un studiu special[23], precum şi o teză de doctorat, susţinută la Leipzig[24]. Tribalismul obiceiului, legarea acestuia de spaţiul dacic de la Pietrele lui Solomon, îl face pe cercetătorul braşovean Julius Teutsch să le dedice un competent studiu istoric la începutul veacului al XIX-lea [25]. Singurul cercetător care s-a ocupat mai atent de portul juniţelor (dat fiind faptul că prezenţa acestora în obiceiul junilor este tangenţială) a fost G. T.Nicolaescu, într-un studiu din perioada interbelică [26]. Folclorul junilor, însă, a fost puţin studiat, cu excepţia unui articol scris cu două decenii în urmă de profesorul braşovean Petru Istrate, unul de cei care în epocă comunistă a luptat şi a riscat pentru păstrarea obiceiului [27].
Recent, o carte braşoveană aduce noi interpretări etno-lingvistice privind vechimea tribală a obiceiului.[28]
Considerăm mai mult decât necesară o asemenea carte dedicată junilor, întrucât accesul la documentare al iubitorului de cunoaştere este îngreuiat de lipsa unor informaţii la îndemână.

 
Această carte poate fi achiziţionată de la muzeul Primei Şcoli Româneşti contra sumei de 18 lei.

[1]Alexandru Surdu, Şcheii Braşovului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992.
[2]Siebenburgische Quartaltsschrift, III,(1793), p.107, cf. Ion Muşlea, op.cit.,p.239 .
[3] Gazeta de Transilvania,an II (1939), p.53.
[4] Alte Gebrauche in Siebenburgen, în „Blatter für Gemuth und Vaterlandskunde”, op.cit.,p.239.II (1939), p.43, cf. Ion Muşlea, p.239.
[5] Gazeta Transilvaniei, an. III (1940), nr. 17, p.65.
[6]Erdely kepekhen, Kiadja Szatmari, Pap Karoly, Kolozsvart, 1841, p.58, cf. Ion Muşlea, op.cit.,p.239.
[7] Arhiva Muzeului Bisericii. Sf. Nicolae, Fond « Documente », doc. 130/26 martie 1728. V. anexa nr.1.
[8] Siebenburger Wochenblatt , nr. din 1 mai 1848, cf. I. Muşlea, op. cit.,p.240.
[9] Telegraful Român, Sibiu, nr. 31, p.121.
[10] Petru Oprişiu, O datină frumoasă a Românilor Braşoveni la Pasci.
[11] Simion Fl. Marian, Sărbătorile la români, III, Bucureşti, 1901, p.117.
[12]Ieronim Barişiu, Serbarea sf. Pasci la Braşiovu , în « Familia », III (1867), p. 253-254).
[13] Orban Balasz,  A Szekelyfold leirasa , Pest, 1873, vol. VI, p.344-348.
[14] Rehy Lajos, Hassu husve (Brassai roman nepsokosok , în « Vasarnapi Ujsag », I,(1873), nr. 19, p.226-227, cf. C. Muşlea, op. cit.,p.240.
[15] A. De Gerando,  Etude sur les hautes plaines de Transylvanie, Paris, 1882, p.72-73.
[16] Musa. Foaie beletristică, scientifică, anul V (1875/76), nr.3,4,5 (nepaginată), cf. I. Muşlea, op.cit.,p.240.
[17] Nicolae Popu,  Scurtă… din istoria Braşovului, cu specială considerare la Români , Braşov, 1883.
[18] G.I.Pitiş, Serbarea Junilor la Pasci – Obiceiu particularu alu Româniloru din Şcheiu , în «Rrevista nouă », II (1889), retipărită în extras la Braşov în 1890.
[19] I.L.Pic, Zur rumanisch-ungarischen Streifrage, Leipzig, 1886, p.27-28;
   Teochar Alexi, Legendă de Pasci, Braşov 1889 (apăută şi în maghiară şi germană);
   Molnar Victor, Ilusveti tojasok , Budapest, 1890, p.22-23.
[20] Sterie Stinghe, Întemeierea oraşului Braşov şi originea românilor din Şcheii Braşovului. II .Originea Junilor, Tipografia Astra, Braşov, 1938.
[21] Ion Prişcu,  Slove vechi , în « Gazeta Trasilvaniei », nr.din 21 noiembrie 1920.
[22] Costantin Lacea, Sunt în Transilvania aşezări de români veniţi din sudul Dunării sau nu sunt ?, în « Dacoromania », IV (1926), Cluj, p.14-17;
   Costatin Lacea, Contribuţii la istoria Junilor braşovei, în « Ţara Bârsei »,I (1929), p.32-35.
[23] Sterie Stinghe, Alte mărturii privid caracterul miliar al junilor, în “Gazeta Trasilvaniei”, serial, Braşov, 1932.
[24] Sterie Stinghe, Die Schkeier oder Trokaren in Kronstadt, în, „Achter Jaresbericht des Instiuts für rumanische Sprache zu Leipzig“, 1902, p.9-18.
[25] Julius Teusch, Die Solomonsfeier bei Krostadt, Braşov, 1913.
[26]G.T. Nicolescu Varoe, În Şcheii Braşovului- Junii şi costumul de sărbăoare al femeilor româe, Bucureşti, 1932.
[27] Petre Istrate, Mărturii literare şi istorice despre Junii Braşovului, în “Cumidava”, IV(1970), Braşov, p.539-543.
[28] Liviu Pandele Transilvania Terra Dacica, Editura Romprint, Braşov, 2005.